A avea putere înseamnă a dărui. Un gest de bunătate oferit cu inima deschisă în prezent poate schimba în superlativ viitorul cuiva îndrăznet, dornic și el să recompenseze la rându-i un alt suflet sau o comunitate întreagă.
În urmă cu 10 ani, Iris Pharm din Buzău a decis că dorește și poate să se implice activ în viața elevilor cursanți ai școlii de asistenți din Râmnicu Sărat, oferind anual 20 de burse integrale de studiu pentru specializările medicină generală, farmacie, kineto și fizioterapie. De atunci, continuă să fie un proiect condus de generozitate și de încrederea că investiția în educație va da întotdeauna ocazia sănătății să evolueze ca știință și liant între oameni.
Este în mod cert o șansă pentru comunitate și cu atât mai mult astăzi, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali (12 mai), vine în spijinul concepției că un rezultat pozitiv se naște dintr-o uniune de forțe cu vise comune.
“Este un proiect pe care îl derulăm de mulți ani și avem foarte mulți absolvenți care au terminat datorită sponsorizărilor oferite de noi. Am avut multe cazuri sociale, unele dintre ele chiar dramatice, dar ne-am mobilizat să îi susținem. După absolvire aleg singuri ce își doresc să facă: unii dintre ei rămân să practice meseria alături de noi, alții preferă să lucreze în altă parte sau în străinătate. Toate opțiunile le sunt deschise deoarece gestul nostru este doar din bunăvoință, fără niciun fel de restricție sau condiționare impusă de actul de donație.
Ne răsplătește reușita. Sunt absolvenți pe care i-am susținut și care au ajuns să lucreze în Anglia, Irlanda sau Germania și avem chiar și un director al unei echipe de asistenți medicali într-un spital din Viena. De asemenea, o surpriză plăcută a fost să avem la școli postliceale absolvenți de 2 facultăți, Drept și ASE, care au reușit până la urmă să își găsească o cale profesională bună în România.
Ideea de la care am pornit a fost că vine vremea ca după liceu să fie nevoie de parcurgerea unor cursuri tehnice, de perfecționare, care să le asigure o meserie. Am urmărit să îi ajutăm să aibă competențe și în alte domenii, să le dezvoltam și alte capacități: cursuri gratuite de limba germană printr-un parteneriat de recrutare, curs de limba spaniolă și activitate practică intraspitalicească în Spania pentru cei de la medicină generală printr-un proiect Erasmus.
Nu scăpăm din vedere nici factorul digital pe care îl putem facilita elevilor doar prin prisma unui parteneriat. Personal, când am intrat în contact cu tehnologia, la vremea apariției softurilor dedicate managementului farmaceutic am fost încântat, pentru că în facultate nu ți se prezenta faptul că urmează să lucrezi într-o zonă care are tangență și cu comercialul. Nu eram pregătiți pe deplin pentru a profesa în farmacie, de aceea sunt de părere că instruirea efectivă inclusiv cu un soft scurtează etapa de integrare pe post.” – Paul Negoiță, Farmacist Iris Pharm
Într-o actualitate în care dezvoltarea sistemelor informatice a devenit o prioritate, Setrio este invitat să se alăture acestui proiect special prin implementarea vesiunilor actuale de software pentru farmacii și cabinete, BizPharma și BizMedica, în școala de asistenți din Râmnicu Sărat pentru ca elevii să poată beneficia și de practică privind procesul de gestiune cu care se vor întâlni odată cu finalizarea cursurilor. Instruirea va veni ca o suplimentare a cunoștințelor dobândite la cursurile de Informatică și va contribui la cunoașterea și sedimentarea unor principii și informații specifice domeniilor farma și medical de tipul exportului de stoc, urmărirea unui BBD, verificarea balanței, introducerea unui diagnostic și a consultațiilor medicale etc.
“Suntem onorați de acest parteneriat. Ne vom strădui să structurăm informația cât mai bine și pe înțelesul tuturor cursanților, mai ales că acesta este rolul unui soft: să simplifice mult activitatea și efortul utilizatorului pentru a se putea concentra pe actul medical. Contactul cu un software de specialitate încă de pe băncile școlii poate avea un efect impactant în procesul de angajare, dar și ulterior, ca profesionist în domeniul sănătății.
Este ideal să studiezi din timp, să exersezi și să lași informația să se decanteze, pentru ca mai apoi, prin practică zilnică în viața de asistent de farmacie sau asistent medical să adaugi constant informații noi. Cred că vom face o treabă foarte bună împreună cu partenerul nostru Iris Pharm și vom aduce o perspectivă proaspătă privind utilizarea unui software performant și abilități profesionale standardizate.” – Silviu Covaci, Manager Divizia Software Farmacii Setrio
Școlile postliceale au un mare avantaj: diplomele sunt recunoscute în Uniunea Europeană deoarece studiile urmează sistemul din Bologna care fixează un număr de credite pentru fiecare specializare. Proiectul dezvoltat de Iris Farm funcționează după sistemul Bologna, ceea ce înseamnă recunoașterea diplomei fără a fi necesare alte formalități.
Prin intenții clare și puse în aplicare, prin parteneriate serioase și determinate, punem accent pe dezvoltarea continuă și formarea profesională a celor care își doresc, dar nu dispun de suficiente resurse pentru un parcurs cel puțin firesc în viață.