Comunicarea deschisa, transparenta, cheia succesului unui business

“A utiliza un soft care să te ajute zilnic să te organizezi mai bine, în perioada actuală este un necesar. Tehnologia este prezentă peste tot și creează dependență căci activitățile noastre sunt din ce în ce mai solicitante și epuizante, iar timpul are o nouă valoare, din ce în ce mai costisitoare. Pur si simplu este insuficient pentru a fi lăsat să treacă fără semnificație.

Pentru mine, ca reprezentant local, timpul este unitatea de măsură cea mai de preț. Dacă îl investesc corect, rezultatele devin vizibile, iar clienții vor fi mulțumiți. Prospectarea ireproșabilă și adaptarea produsului la nevoia clientului sunt esențiale. Este important să înțelegi de la bun început care este durerea apăsătoare a clientului tău, iar apoi să ai deschiderea să dezvolți uneltele care să o facă să dispară.

Reușita în domeniul meu este asemănătoare vieții medicale: pentru ca un tratament să aibă succes, este esențial ca medicul să pună diagnosticul corect, iar pacientul să urmeze îndeaproape rețeta prescrisă. O colaborare impecabilă se bazează pe încredere și comunicare deschisă, transparentă. Mă gândesc la exemplul de profesionalism pe care îl admir la clinica Eliade. Deschiderea pe care o au vis-à-vis de aspectele activității, de la modalitatea de abordare a pacienților la comunicarea cu partenerii și upgradarea digitală care să le eficientizeze fluxul din clinică, este de apreciat. Implementarea BizMedica în clinica dânșilor s-a bazat pe respect bidirecțional, pe comunicare punctuală și pe contopirea într-o singură echipă de lucru. S-a realizat un front de lucru comun, în care fiecare rotiță a fost pusă în mișcarea mecanismului central.

Din punct de vedere funcțional, clinica se află la un nivel pe care pacienții și-l doresc, iar o completare tehnologică care să țină pasul cu cerințele de gestiune a activității și management al timpului a venit într-un moment oportun. Deoarece sunt foarte atenți la imagine, nevoia implementării unui sistem performant care să rezolve partea de comunicare cu pacienții cu precădere în mediul online și de a transmite notificări punctuale către pacienți în funcție de serviciile la care au luat parte, se afla în topul listei. BizMedica a contribuit cu plus valoare și la partea administrativă a clinicii cu un instrument de analiză managerială, Power BI, prin care de la distanță se obține o viziune de ansamblu asupra business-ului. Managerii pot urmări acum fără să fie nevoie să se deplaseze la clinică prin ce canale de promovare au venit pacienții și implicit unde este loc de o investiție mai mare.

Semnătura electronică și scanner-ul pentru cărțile de identitate pe care BizMedica le pune la dispoziția utilizatorilor săi au fost de asemenea o certificare a maleabilității soluției software nou implementate. Pacienții semnează acum electronic (olograf) și arhivarea documentelor se face instant, în timp ce datele personale sunt preluate automat în soft.

Seriozitatea și spiritul responsabil se simt la fel de bine în business ca și în viața de zi cu zi. Nu poți face treabă bună și de durată dacă nu ești ghidat de cele mai bune intenții. La implementarea pe care am dat-o ca exemplu am avut bucuria să descopăr cât de bine se pot suda două echipe din medii aparent diferite (sănătate și IT), dar care au o provocare comună: să demonstreze că digitalizarea este soluția care ne ajută să câștigăm timp.”

Facebook
LinkedIn
WhatsApp
Email