RO e-Factura 2025: Schimbari legislative importante pentru pacientii dumneavoastra

e-Factura 2025

Indiferent că discutăm de o farmacie sau clinică medicală, începând cu 1 ianuarie 2025, toate facturile emise către persoane fizice vor trebui transmise prin sistemul e-Factura. Prin OUG 69/2024, Guvernul României a reglementat extinderea utilizării Sistemului Național privind Factura Electronică RO e-Factura în relația B2C. Această schimbare reprezintă o extindere semnificativă față de reglementările actuale, care se aplicau în principal tranzacțiilor B2B sau celor cu risc fiscal ridicat.

Obligații pentru pacienții persoane fizice?

Clienții / pacienții persoane fizice NU sunt impactați de această modificare legislativă.

Furnizorii transmit facturile emise către destinatari, în cadrul unei relații B2C, în conformitate cu prevederile art. 319 din Codul fiscal, respectiv pe suport hârtie sau electronic, având obligația de a transmite respectivele facturi și în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Această obligație a operatorilor economici de transmitere a facturilor în sistem are astfel doar rolul de raportare, nu de transmitere către clienți prin intermediul sistemului, și, în consecință, nu impactează persoanele fizice beneficiare.

Specificități

Utilizarea e-Factura este doar pentru operațiunile cu locul livrării / prestării în România din punct de vedere al TVA: e-Factura este obligatorie doar pentru tranzacțiile care au locul livrării sau prestării în România din perspectiva TVA.

Identificarea persoanelor fizice prin codul numeric personal (CNP) este opțională, ceea ce înseamnă că firmele nu sunt obligate să trimită acest tip de informații către ANAF. A fost introdusă posibilitatea de utilizare tehnică a unui identificator unic pentru raportarea B2C, astfel, platforma de raportare RO e-Factura a fost ajustată în mod corespunzător pentru a permite utilizarea identificatorului CNP = 13 de 0.

Start 2025 cu sistemele SETRIO

BizPharma, BizMedica sau BizDepozit trimit automat în SPV și facturile emise către persoane fizice pentru utilizatorii care au activat trimiterea automată, la fel cum se trimit în prezent facturile pentru clienții persoane juridice.

Puteți afla mai multe informații despre modalitatea de sincronizare cu sistemele ANAF și cum puteți configura soluția dumneavoastră SETRIO pentru a va ajuta în automatizările e-Factura, de la consultantul tehnic SETRIO.

Arhivați documentele e-Factura

Legea contabilității prevede obligativitatea arhivării și păstrării registrelor și documentelor justificative timp de 10 ani, inclusiv în cazul în care se utilizează sisteme informatice de prelucrare a datelor și de stocare a acestora pe suporturi tehnice. Sistemul e-Factura stochează documentele electonice pe o perioadă limitată (maxim 60 de zile).

Pentru a soluționa elegant problema stocării acestor documente, SETRIO vă pune la dispoziție un nou serviciu: Arhiva digitală a farmaciei, o modalitate de stocare inteligentă care vă scapă de documentele în format fizic. Serviciul poate fi utilizat sub forma unei platforme web cu acces securizat, cu funcții de căutare rapidă. Documentele sunt stocate securizat într-un data center. Soluțiile SETRIO BizPharma, BizMedica și BizDepozit se conectează la SPV și descarcă automat e-facturile, apoi le încarcă în arhiva digitală. Utilizatorul poate verifica rapid facturile raportate în SPV, putând să caute un document după mai multe câmpuri: furnizor, număr, dată. În plus, cu ajutorul unui dispozitiv de semnare biometrică, în arhiva digitală se pot stoca și documente semnate biometric de client (de exemplu un acord GDPR).

Documente ce pot fi stocate:

  • Fișierele .xml din SPV aferente facturilor de intrare și ieșire;
  • NIR-urile aferente facturilor de intrare (semnate automat cu semnătură electronică);
  • Rețetele eliberate în farmacie (se semnează cu dispozitiv de semnare biometrică);
  • Formularele de card de fidelitate și formularele specifice GDPR (se semnează cu dispozitiv de semnare biometrică);
  • Avize de intrare (semnate automat cu semnătură electronică).


Contactați consultantul dumneavoastră SETRIO pentru
informații privind Arhiva Digitală și aflați cum puteți să salvați documentele e-Factura sau cum să înlocuiți documentele în format fizic cu documente electronice semnate biometric de pacienți. Pentru o perspectivă mai detaliată asupra beneficiilor digitalizării în farmacie, vă invităm să urmăriți webinarul nostru dedicat Arhivei Digitale a Farmaciei. Descoperiți cum această soluție poate optimiza procesele de gestionare a documentelor și poate asigura o mai bună conformitate și eficiență.

Suntem mereu la dispoziția dumneavoastră.
Echipa SETRIO

Facebook
LinkedIn
WhatsApp
Email